Shelby Cobra – Esența

Una dintre cele mai influente mașini sport din industria automobilului, Shelby Cobra a fost atât de râvnită în rândul pasionaților, încât a dat naștere unei industrii de replici-kit care surprind și reproduc pe cât posibil spiritul modelului original. Cumpărată din Statele Unite și asamblată de Tudor Vicol – un inginer auto dornic să propage pasiunea sa în România – aceasta replică Factory Five Racing îți excită și îți umple toate simțurile ca nicio altă supermașină din prezent. Shelby Cobra este esența unui automobil sport!

Tudor Vicol a fost pasionat de automobile de când se știe. Dovadă stă volanul din metal de pe peretele garajului său, pe care l-a confecționat în timpul orelor de atelier. În timp ce colegii săi chiuleau pe capete de la cursuri, Tudor a lucrat ore în șir la volanul său, trasându-l pe o foaie de tablă și tăindu-l meticulos cu bomfaierul. Toată adolescența a fost fascinat de mașinile care îl înconjurau în acele vremuri, dedicându-se apoi studiului în acest domeniu, la o Facultatea de Autovehicule Rutiere din cadrul Politehnicii.

A urmărit de-aproape evoluția automobilului, fiind conectat cu mașinile noi prin joburile pe care le-a avut. Faptul că a lucrat în service-ul unui dealer BMW n-a făcut decât să amplifice atracția pe care Tudor o simțea de mic pentru modelele bavareze, însă feblețea sa au rămas automobilele clasice. Pentru că „o mașină modernă este ca un trening în care te simți bine, cu care poți să faci orice activitate și pe care poți să-l porți în orice context. O mașină clasică este ca un costum, la care trebuie mereu să-ți ajustezi cravata, să ai grija ca sacoul să-ți stea bine, iar cămașa să nu-ți iasă din pantaloni. Te face să te simți cu toate privirile ațintite asupra ta și tu însuți trebuie să dai permanent atenție ținutei tale.” Acestea sunt cuvintele pe care Tudor le spune mândru de fiecare dată când vorbește despre mașinile sale.

shelby-cobra-21

Când pășești în garajul lui, simți că intri într-o altă lume. Într-un univers pe care Tudor l-a aranjat după propriile filosofii, la baza cărora stau chiar cuvintele scrise cu mozaic la baza intrării. „Non nova, sed nove”, adică nu ceva nou, ci prezentate între altă formă. Aranjate simetric, în V, se odihnesc două superbe BMW-uri clasice: un 2002 din 1972 și un 318i E21 din 1980. Ambele sunt într-o stare excelentă de conservare, purtând vopseaua cu care au ieșit pe poarta uzinei acum câteva decenii. Și la ambele modele, Tudor și-a adus amprenta personală. De exemplu, toate mașinile lui clasice au un element comun: volanul MOMO Prototipo. Mic, elegant, care se integrează perfect în orice mașină sport. În spate se găsesc stocuri de piese, un banc de lucru, truse de scule, iar pereții sunt capitonați cu postere cu mașini care l-au inspirat pe Tudor de-a lungul vieții. Renault 12, Ford Mustang, Ferrrari 250 Testa Rossa, plus alte câteva modele BMW. Însă toate acestea pălesc în fața densității de fotografii cu legenda americană Shelby Cobra.

shelby-cobra-22

Născută la începutul anilor `60 din ideea genială a lui Carroll Shelby de a combina agilitatea roadsterelor produse de producătorul britanic AC cu forța unui V8 american de la Ford, Cobra a răsturnat ierarhia în cursele de peste Ocean, obținând zeci de victorii și o singură înfrângere în primii trei ani. Iar în deceniile care au trecut, a declanșat un tsunami de pasiune în rândurile pasionaților de automobile clasice, care pur și simplu nu acceptau oprirea producției și prețurile la care se ridicau exemplarele originale. Așa a explodat industria replicilor de Shelby Cobra. Există zeci de mici producători, care pun la dispoziția celor interesați kituri pentru asamblarea unei mașini mai mult sau mai puțin similară cu originalul.

shelby-cobra-23

Unul dintre cei mai apreciați constructori de replici ale legendarei Shelby Cobra (și nu numai) este Factory Five Racing. Cu o experiență de peste 20 de ani în producția de kituri de înaltă performanță, producătorul american se poate lăuda cu performanța că are în portofoliu cel mai bine proiectat, cel mai proiectat și cel mai bine vândut kit din lume.

shelby-cobra-27

Tudor a fost personal la sediul Factory Five pentru a vedea cum sunt produse mașinile, iar odată hotărât să cumpere un kit de Mk IV Roadster (așa cum se numește replica de Shelby Cobra în portofoliul producătorului), a participat la un curs de școlarizare de cinci zile pentru a vedea ce presupune asamblarea.

shelby-cobra-3

Câteva luni mai târziu, sosea în România kitul de la Factory Five Racing. Ajutat de doi tehnicieni excelenți (Iulian, un geniul al mecanicii și Alttila, un electrician auto care ține în mișcare multe dintre BMW-urile din România), după sute de ore de muncă, Tudor a reușit să asambleze mașina la sfârșitul anului 2009. Și pentru că i-a plăcut atât de mult întregul proces, a luat decizia de a face asta ca stil de viață. Adică a scos Cobra la vânzare și așteptat cereri de la cei interesați să-și cumpere un kit car personalizat, însă nu dispun de timpul necesar asamblării.

shelby-cobra-14

Timingul nici nu putea să fie mai prost. În plină criză financiară, Cobra lui Tudor a atras multă admirație, însă niciun cumpărător. Anii au trecut, iar mașina a fost conservată, sperând că-și va găsi o nouă casă. Astfel că și acum, după mai bine de șase ani de când a fost înmatriculată, kilometrajul mașinii abia a depășit 1000 de mile. Iar Tudor nu a încetat să viseze că într-o zi, cineva îi va cere să construiască o altă replică. Shelby Cobra, Ford GT40, Ferrari 250 – orice model poate fi asamblat în România, după specificațiile clientului. Poate că românii nu au fost încă pregătiți pentru industria replicilor după automobile celebre. În condițiile în care acestea oferă aceleași satisfacții ca originalul, la un preț mai accesibil. Și până la urmă, nu ăsta este rolul unei mașini legendare – să-ți facă pielea de găină de fiecare dată când o conduci?