Oricine e liber să viseze la colecția lui de vis. Însă cineva clar nu și-a luat tratamentul din moment ce visează un garaj în care să parcheze un Lamborghini LM002 lângă un Fiat Multipla.
Posibil să am o problemă. Pentru că nu există zi din viața mea în care să nu caut mașini de vânzare. Vechituri, desigur. Automobile pe care eu – și de cele mai multe ori, doar eu – le consider dezirabile. Ultima obsesie? Volvo 480. Forte puțină lume știe că a existat așa ceva: un Volvo cu faruri escamotabile. O bornă importantă în istoria companiei suedeze, fiind primul model cu tracțiune față. Este o ciudățenie de la A la Z: a fost desenat de un olandez, John de Vries, apoi produs doar în Olanda, la fosta uzină de automobile DAF (pe care Volvo a cumpărat-o în anii `70). A avut motoare Renault, inițial de 1,7 litri aspirate, apoi turbo, iar în cele din urmă în gamă a intrat și un propulsor de 2,0 litri tot de la Renault, dar reproiectat de Volvo. A stat pe piață 9 ani, a fost produs în aproape 80.000 de unități, iar astăzi este un vehicul de colecție pe care unii îl iubesc cu toate viciile lui, iar restul lumii îl consideră o abominație de nedescris.
Așadar, ador mașinile controversate. În centrul universului meu automobilistic este Chevrolet Corvair, una dintre ele mai scandaloase mașini din istorie. Și mi-ar plăcea să am un garaj imens și bugete generoase pentru a le strânge pe toate la un loc. Renault Avantime sau Vel Satis? Da, le vreau, dar acestea se găsesc și pe listele altor pasionați. Eu aș strânge acolo Scenic RX4, și primul Twingo, și Modus, poate chiar și modele clasice mai puțin cunoscute precum Renault 6 sau Rodeo. Ar fi și multe modele de la Citroen de pus acolo (un GS Birotor ar fi un unicorn adorabil), dar și de la Peugeot – de exemplu încă regret că am ratat la un moment dat șansa de a avea un Peugeot 304 Break cu motor diesel de 1,4 litri și 45 CP. Era minunat! Mi-ar plăcea și un Panhard 24 cu motor bicilindru în 2 timpi, dar și un NSU RO80, cu al său motor rotativ extrem de fragil, însă cu o concepție constructivă genială pentru caroserie.
Revenim mai în vremurile noastre, mă uitam la un moment dat după Subaru SVX, un super GT japonez rival cu Mitsubishi 3000 GT sau Nissan 300ZX, dar de care nu prea a auzit nimeni. Mi-ar plăcea și un Isuzu Vehicross pentru că mi se pare un design atemporal, care va arăta mereu cool. Aș mai băga în garaj și o Karmann Ghia, dar nu pe-aia de o știe toată lumea, ci un Type 34, modelul mai târziu și mult mai rar. Sau un Volkswagen SP2, probabil cel mai frumos VW din toate timpurile, produs exclusiv în Brazilia în serie redusă, care face până și un Porsche să se îndoiască de proporțiile sale. Și dacă tot am adus vorba, de la Porsche mi-ar plăcea un 914, probabil cel mai urât model din istoria mărcii, dar în versiunea rară cu motor mare, cu șase cilindri.
Aș mai lua și un Cayenne din primii ani, cel cu față de 996, pentru că m-a șocat pe viață când a venit pe lume. Ah, iar dacă banii n-ar fi o problemă, aș vâna un Tucker 48, pentru că mereu mi-au plăcut idioții visători care se întind dincolo de realitate și posibilități, dar și un Lamborgini LM002, pentru că știu că l-ar enerva pe Scarlat. Dacă lui i se pare penibil un Mercedes-AMG G63, nici nu vreau să mă gândesc cum s-ar uita la un off-roader imens cu motor V12 de Countach și anvelope de 345 mm. Iar apoi, ca să-l împac, mi-aș lua și un Fiat Multipla. Pentru că este atât de urâtă, încât începe să-mi pară chiar drăguță!