Pentru a realiza cât de ușor este să trăiești cu o mașină modernă, este bine să mai conduci câte o clasică din când în când.
După o perioadă de rătăcire în care mi-am tot cumpărat mașini vechi în neștire, am revenit la prima mea dragoste, Dacia 1100. Mi-a fost efectiv rușine că am neglijat-o atâția ani, pentru că nicio altă mașină de-ale mele nu oferă atât de multă bucurie precum Săftica. Toată lumea zâmbește când o vede – și eu de la volan, și cei care o privesc de-afară. N-am să intru în detalii despre ceea ce trebuia să fie o revizie și s-a transformat într-o recondiționare, pentru că acesta este deja unul dintre clișeele mele comportamentale. Însă vreau să punctez o altă trăire pe care o uitasem: cum această bucățică de istorie auto îmi arată de fiecare dată cât de mult a evoluat industria auto.
Adevărul e că în 2018, atunci când am cumpărat-o pe Săftica, parcă nu mi se părea atât de veche. Avea un motor cu combustie internă, așa cum aveau majoritatea mașinilor noi, o cutie manuală cum încă mai găseam și pe unele automobile pe care le luam la test sau un volan pe care trebuia să-l manevrezi pentru ca mașina să se deplaseze pe o anumită traiectorie. Șase ani mai târziu, aproape jumătate dintre modelele lansate sunt electrice, iar la puținele automobile noi cu motoare termice, cutia manuală e pe cale de dispariție. În plus, mai toate mașinile de astăzi dispun de sisteme de asistență cu funcție de menținere a benzii de circulație, astfel încât, pe autostradă, volanul se mișcă de unul singur, trăgând de mâinile care se sprijină pe el.
Este interesant de comparat ce avea de făcut un șofer de-acum cinci decenii în comparație cu unul din zilele noastre. Mai ales că unii se plâng de numeroasele dotări care îi pot distrage de la condus. Însă aceștia au uitat cât de ocupat era un conductor auto de acum jumătate de secol. De exemplu, dacă mașina stătea parcată câteva săptămâni (ceea ce se întâmpla frecvent când combustibilul era raționalizat), benzina se evapora din carburator, așa pornirea era greoaie. Unii dădeau la „codiță” (adică o culisă pentru acționarea manuală a pompei de benzină), alții turnau benzină direct în carburator. Trebuia acționat și șocul, iar în funcție de momentul zilei sau de starea vremii, trebuiau aprinse farurile și acționate ștergătoarele. Dacă temperatura exterioară era plăcută, șoferul sau pasagerul putea acționa o manivelă pentru a deschide geamul lateral. Niciodată împreună, pentru că se crea curent. Iar dacă temperaturile exterioare erau scăzute, căldura se lăsa așteptată. Nici dezaburirea parbrizului nu era atât de eficientă, astfel că pasagerul din dreapta avea sarcina de a-l șterge din când în când cu o cârpă.
Astăzi, în schimb, nu mai avem mare lucru de făcut. Unele automobile electrice nici nu mai au buton de start, este suficient să calci frâna, să tragi selectorul transmisiei în Drive și gata, ești pregătit de drum. Farurile se aprind automat, ștergătoarele pornesc și ele când plouă, climatizarea automată face treabă de una singură, Waze-ul este afișat pe display-ul central pentru a indica traseul, iar singura grijă a șoferului este să dezactiveze enervantele sisteme de avertizare la depășirea vitezei maxime permise pe segmentul de drum parcurs sau la călcarea marcajelor rutiere. Ce ocupați mai suntem!
