Unii cred în Moș Crăciun. Alții, precum autorul textului de mai jos, încă mai speră să găsească mașini impecabil întreținute la prețuri de chilipir.
Capsulă a timpului. Cât de mult iubesc această expresie atunci când se referă la o mașină! Adică un automobil de-acum câteva decenii, bine conservat, original, care te poartă în alte vremuri de fiecare dată când te urci la volanul lui. Mi se pare un lucru neprețuit, imposibil de reprodus, pe care tot visez să îl găsesc de fiecare dată când cumpăr câte o mașină veche. Poate de-asta sunt și atât de naiv și mă entuziasmez aiurea – cum am făcut-o și la final de an, când am plecat în Polonia pentru a achiziționa un Rover. Spoiler alert: mi-am cumpărat (încă) o rablă!
Așadar, cu puțin înainte de Crăciun, la un eveniment de presă, l-am auzit pe Radu Gurămultă, redactor-șef al Catalogului Racing Wheels, amintind de un automobil pe care îl scăpasem din vedere: Rover 75. Mi-a trezit interesul. Și-am dat o căutare pe internet, „să văd și eu cât mai costă” un exemplar în stare bună. Șoc și groază: mașinile acestea aproape că nu au preț. Așa a început o nouă obsesie! Iar după o zi de răsfoit internetul, m-am oprit la un exemplar din 1999, cu motor V6 pe benzină, de culoare verde (British Racing Green, desigur), cu interior din piele tot verde (Deep Sea Green), aflat la vânzare pe OLX-ul polonez cu echivalentul a 6000 de lei. Văzând că vânzătorul nu are cont de Whatsapp, i-am trimis un mesaj în engleză direct pe OLX. Niciun răspuns. Căutând un translator care să-l sune, l-am cunoscut pe Laurențiu, român stabilit în Polonia, care s-a oferit să mă ajute. Lucrurile au degenerat rapid, iar în aceeași zi i-am trimis un avans polonezului, urmând ca după Crăciun să merg după mașină.
Aterizat în Varșovia alături de logodnica mea, am luat un tren către micul orășel Mińsk Mazowiecki despre care nu auzisem în viața mea, iar în cea de-a treia zi de Crăciun, pe la orele prânzului, în timp ce orbecăiam pe niște străzi pustii dintr-un cartier de case încercând să localizez adresa vânzătorului, văd Roverul mult-visat trecând pe lângă noi. Din nou, șoc și groază: mașina era, mai pe românește, un cazan. Vopsită cu trafaletul, cu prețioasele ornamente din crom ciupite, cu rugină pe la praguri, cu fețe de uși dezlipite și cu pielea de pe volan jerpelită, murdară, ponosită – nici pe departe capsula pe care o visasem.
Însă eram deja acolo, îmi programasem un road trip mai departe, așa că am cumpărat-o. Și-a mers bine până în prima benzinărie când, odată oprită, n-a mai vrut să pornească decât 10 minute mai târziu, după 20 de chei și 100 de suspine. Am descoperit treptat că alimentarea se dezamorsa după fiecare oprire, iar dacă nivelul de benzină de rezervor scădea sub trei sferturi, pornirea era o adevărată loterie. Așa că după ce am vizitat Cracovia, am renunțat să mai mergem în Viena, Bratislava sau Budapesta și am pornit direct spre casă. Unde am ajuns într-un final (la un moment dat eram atât de stresat de problema cu pornirea încât o alimentam pornită din 200 în 200 de km), iar după câteva zile am scos-o la vânzare (cu toate problemele la vedere). A plecat rapid într-o lume mai bună, unde cineva cu mai mult timp decât mine i-a rezolvat deja problema cu pornirea. Iar eu mi-am reluat căutarea și visez să găsesc o capsulă a timpului – pe bune de data aceasta!
