Gene comune

Înainte de moda SUV-urilor și a nișelor atât de profitabile astăzi, la începutul anilor `90, gama BMW era compusă doar din Seriile tradiționale, cu versiunile de caroserie tipice: sedan, touring, coupe și cabriolet. Evident, bavarezii urmăreau cu atenție tendințele pieței, încercând să intuiască noi trenduri, iar atenția le-a fost atrasă de evoluția unui producător din Wolsburg.

Prin lansarea celei de-a treia generații a lui Golf, Volkswagen și-a arătat intenția de a evolua către un nivel superior de preț și performanță, investind în dezvoltarea unui complex propulsor VR6 de 2,8 litri. Cum reputația Mașinii Poporului era în continua creștere, BMW a perceput mișcarea ca o amenințare, temându-se că un Golf mult mai performant ar putea mușca din prestigiul pe care marca bavareză și-l construise în ultimele două decenii. După o serie de discuții interne, BMW a decis că cea mai bună apărare este atacul, iar soluția cea mai bună ar fi lansarea unui model în clasa compactă. Pe hârtie, teoria care a determinat această decizie părea cât se poate de logică: dacă clienții vor fi puși să aleagă între un VW Golf și un BMW cu prețuri similare, ar fi suficient de mulți care ar alege marca bavareză pentru a face proiectul profitabil. Atracția principală era tracțiunea spate, pe care nimeni nu o mai oferea în acest segment de piață.

Pentru a avea succes, micul BMW nu trebuia să fie ieftin, ci și plăcut la condus. Etalonul pentru acest proiect avea să fie modelul 2002, considerat un factor determinant pentru epoca de aur BMW, așa că noul hatchback compact trebuia să ducă mai departe atuurile acestuia: dimensiuni reduse, concepție simplă și, în primul rând, sportivitatea tipică mărcii.

Noul model a fost prezentat în septembrie 1993 sub numele de Seria 3 Compact și promitea toate aceste atribute. În schimb, rețeta folosită – adică scurtarea unei Seria 3 E36 cu 22 cm în zona posterioară și transformarea portbagajului obișnuit într-unul cu hayon – a dus la o mașină care, încă de la prima ieșire în public, a fost criticată pentru proporțiile inegale. În plus, interiorul folosea elemente de la generația anterioară de Seria 3, cel mai evident fiind bordul care avea butoane de tipul tijă „trage-împinge”, de mult uitate și complet demodate. Suspiciuni privind politica de reducere a costurilor au fost ridicate și de specificațiile tehnice. Arhitectura suspensiei spate era similară celei de la Seria 3 E30, cu brațe oscilante (în timp ce generația E36 trecuse la o soluție modernă de tip multi-link), iar motorizarea oferită era cea mai anemică din gamă: un propulsor de 1,6 litri, cu opt supape.

O dată dispersat șocul inspirat de silueta nenaturală, cu un posterior traforat fără pic de milă, Seria 3 Compact a început să-și arate și calitățile. Pentru că BMW nu a făcut tăieri de costuri și în ceea ce privește experiența de condus. Motorul, deși domol pe hârtie, era rafinat și vioi în exploatare, iar când cel de la volan storcea și ultima picătură de putere din el, trenul de rulare și direcția țineau pasul foarte bine.

Ironic, la câteva săptămâni după ce Compactul a ajuns în showroomuri, BMW a făcut o mutare care făcea complet inoportună ideea ce a stat la baza dezvoltării acestui proiect: cumpărarea grupului britanic Rover. Brusc, nu mai era necesară o mașină accesibilă în gama BMW, pentru că acum bavarezii aveau în mână mărci dedicate pentru a ataca piața de volum. Chiar și unii oficiali BMW au declarat că „nu am mai fi dezvoltat modelul Compact dacă știam că urmează să cumpărăm Rover”.

Oricum, cu sau fără alte mărci de volum în portofoliu, BMW lansase deja Seria 3 Compact și trebuia să o facă tot mai atractivă pentru cumpărători. Așa că gama de motorizări a fost extinsă cu noi unități mai generoase în cilindree, cum ar fi dieselul de 1,7 litri de pe 318 tds sau unitatea pe benzină de 1,9 litri, cu 16 supape, care a determinat și prima versiune „ti” a Compactului. În toamna lui 1997 a fost prezentată și cea mai sportivă versiune, 323 ti, care folosea un propulsor de 2,5 litri, cu șase cilindri în linie, admisie variabilă VANOS și oferea o putere maximă respectabilă, de 170 CP. Această versiune chiar făcea trimitere către legendarul 2002tii, însă ridica o altă problemă: prețul. Pentru că 323ti avea un preț de pornire comparabil cu a unei Seria 3 sedan în versiunea 320i și nu era foarte departe nici de coupe – în condițiile în care acestea avea o dinamică sensibil îmbunătățită de puntea spate mai evoluată.

Deși Seria 3 Compact a însemnat pentru BMW intrarea într-un nou segment și câștigarea de noi clienți, modul neortodox în care a ales să ofere un model mai accesibil nu prea a fost digerat ușor de fanii mărcii. Reciclarea unor componente și tehnologii învechite a atras suspiciuni cum că bavarezii vor să se folosească doar de imaginea puternică de producător premium, fără a oferi cu adevărat un model premium în clasa compactă. Așa că vânzările Seriei 3 Compact – care în 1995 și-au atins maximumul, cu 89.484 de exemplare comercializate – au început să scadă vertiginos în ultimii ani de producție. În ultimul an, 2000, au fost vândute 24.626 de mașini, dintre care doar 1.433 din versiunea de top 323ti.

BMW s-a jurat că nu va mai face astfel de greșeli, iar modelul care a urmat, Seria 3 Compact E46, deși în continuare ciudățel ca aspect, a folosit doar tehnologiile și materialele contemporane. Iar designul modelelor compacte BMW a fost o molimă care s-a propagat mai departe și la prima generație a Seriei 1, lansată în 2004. Abia cu faceliftul celei de-a doua generații, F20, se poate spune că bavarezii au făcut o compactă la care te poți uita cu inima plină. Și s-ar putea să fie chiar ultima, pentru că viitoarea generație, programată să debuteze în 2019, ar putea adopta noua platformă cu tracțiune față, folosită de X1, Seria 2 Active Tourer și MINI Countryman. Adevărul este că deși aduce multe zâmbete pe fața șoferului, tracțiunea spate nu este tocmai eficientă într-un model compact, restricționând spațiul interior și volumul portbagajului și ridicând masa proprie a mașinii.