Deși experiența de recondiționa o mașină clasică nu este nici pe departe atât de romantică și de plină de bucurie cum îți imaginezi atunci când te uiți pe site-urile de anunțuri auto și vezi tot felul de chilipiruri, îți pot confirma că prima plimbare este într-adevăr extraordinar de satisfăcătoare! Pentru că da, după câteva luni de chin și frustrare, am ajuns să-l fac funcțional pe Rotter, Mercedesul meu 320 CE din 1993. Mă rog, cât de cât funcțional, că mai sunt lucruri de pus la punct. Însă este important că motorul și cutia de viteze au fost revizuite și, teoretic, pot parcurge orice distanță. Așa că într-o vineri, imediat ce am montat ultimele piese venite de la recondiționat, m-am urcat în mașină și am plecat direct spre Brașov – spre uimirea mecanicilor care mă supraveghează la AutoK9, service-ul devenit ca o a doua casă pentru mine. „Cum? Pleci așa, direct? Nu dai și tu o tură prin curte așa, de probă, să vezi dacă este totul în regulă?” Ba da, cum să nu… Mă duc să dau o tură de 350 de kilometri!
Evident, am în primii kilometri nu pot spune că m-am bucurat de condus. Probabil că vorbele mecanicilor se inseraseră undeva în subconștient, așa că stăteam cu ochii pe indicatorul de temperatură al lichidului de răcire, ascultând cu atenție zgomotul motorului și a transmisiei în căutare de orice sunete suspecte. Însă n-am găsit nimic în neregulă în funcționarea mașinii, așa că am început să mă relaxez. Și-am crescut viteza, că doar eram pe autostradă! Însă, în loc să mă bucur de experiență, am devenit obsedat de alt indicator: turometrul. Cum adică 3500 rot/min la nici 130 km/h? Mă rog, nu era chiar o surpriză, pentru că citisem despre etajarea scurtă a transmisiei, însă acum vedeam dovada în fața ochilor. Cutia automată are doar patru rapoarte, iar treapta superioară oferă un raport de 1:1. În fine, tehnicități plictisitoare… însă concluzia este că așa s-au gândit nemții în anii `90 că este normal să meargă pe autostradă: în ture! Și nu este nimic în neregulă pentru propulsor – presiunea uleiului stă ridicată, benzina țâșnește cu presiune prin injectoare, este exact genul de tratament pe care toți ar trebui să-l mai oferim din când în când motoarelor noastre pentru a le „desfunda”. Doar că după normele actuale, nu este normal ca un motor să stea așa de turat la o viteză de „doar” 130 km/h. Și chiar am căutat soluții pentru a reduce turația: o cutie cinci trepte (a existat ca opțiune) sau un diferențial cu un raport de transmisie mai mic. Cea de-a doua variantă a picat din start, pentru că ar afecta valorile afișată de vitezometru. Iar prima variantă ar necesita o investiție de-a dreptul nejustificată.
Așa că m-am resemnat… cel puțin la nivel de acțiune. Dar mintea mea a continuat să lucreze și m-a făcut să mă gândesc cât de limitativă este chestia asta cu treptele de viteză. Și mă refer acum inclusiv la cele manuale, care deși îți oferă un control superior asupra selecției, te limitează la cele 5-6 rapoarte fixe alese de proiectanți. Adică de nu există, de exemplu, o transmisie manuală cu variație continuă? Adică să ai un levier masiv, ca o manșă de avion, care să-ți permită să alegi dintr-o infinitate de rapoarte, de la 5:1 la 2:1, de exemplu. Să poți să pleci de pe loc cu forța unui tractor și să rulezi pe autostradă cu 1000 rot/min. Hai, fie, 1400 rot/min, să ai și un pic de cuplu. Dar ai înțeles ideea: să ai la dispoziție o infinitate de trepte și să poți să schimbi chiar de mai multe ori decât o face Vin Diesel în Fast & Fourios! Probabil că nimeni nu ar cumpăra așa ceva din moment ce există deja CVT-uri automate care fac treaba asta mai bine și mai rapid, dar mă gândeam așa… de amorul ingineriei.
#DecâtoRevizie este un proiect susținut de Automobilus
