Salut! Eu sunt Alin, iar pasiunea mea sunt mașinile – în special cele clasice. Iar de la un timp, am început să cumpăr diverse automobile care îmi plac, sperând că voi ajunge să mă bucur de ele. Însă… în afară de scumpa mea Dacie 1100 pe nume Săftica, cu care am avut o relație foarte frumoasă în cei 4 ani de când o am, nicio altă mașină dintre cele pe care mi le-am cumpărat în ultimele 18 luni nu mi-a adus decât frustrări, agonie, cheltuieli și… zero kilometri rulați la volanul lor.
Totul a început cu Graz, un Jeep Cherokee din 1991, pe care l-am luat vara trecută din Austria și care acum zace într-un atelier auto, complet dezechipat, așteptând să intre la vopsit. Exact, a fost o achiziție destul de neinspirată acel automobil, mult prea scump și mult prea viciat pentru un model atât de comun. La scurt timp, am fost abordat pe cineva care voia să-mi mai vândă unul la un preț foarte bun. Și n-am rezistat tentației. L-am luat. „De piese”. Realitatea este că n-am putut să iau nicio piesă de pe el. Mi s-a părut o mașină prea bună ca o stric. L-am păstrat întreg, așteptând să-l termin pe Graz și iau apoi o decizie în ceea ce privește viitorul lui. După cum poți observa, nici nu i-am dat nume, pentru că n-am avut în plan să-l păstrez.
Fără nicio legătură cu Graz, în primăvara acestui an am găsit un Mercedes de vânzare în Olanda. Un 320 CE, adică un coupé din 1993, cu motor în șase cilindri, pe care mi-l doream de mult. Nu m-am putut abține și l-am luat, l-am adus acasă, lăsându-l la coadă după Graz. Însă cum recondiționarea Jeep-ului s-a întins pe o perioadă atât de lungă de timp, am început să mă gândesc să mă apuc și de Mercedes.
Doar că… acum câteva săptămâni, răsfoind internetul (cred că aici este problema), am mai găsit un Jeep la vânzare în Olanda. Tot în două uși, precum Graz al meu, dar cu interiorul întreg, impecabil chiar. Așa că m-am gândit ala, distant, cum ar fi să-l cumpăr și pe acela „de piese”. Mai departe nu știu ce s-a întâmplat, însă astăzi tocmai a fost descărcat la service cel de-al treilea Cherokee din viața mea. Și are într-adevăr un interior superb. Nu știu dacă e grav că spun asta, dar chiar nu regret nimic.
Singurul aspect care mă îngrijorează puțin, trebuie să recunosc, este că în săptămâna următoare mi-am planificat o plecare în Polonia, unde voi merge să văd și, eventual, să cumpăr, o altă mașină pe care mi-o doresc foarte mult. Are aproape 60 de ani, este ruginită, iar în motor se aude o bătaie. Și cu toate astea, voi pleca să o văd, pentru că – acesta-i adevărul – chiar nu mă pot abține. Așa că dacă aveți vreo sugestie, vreun alt tratament… știți unde mă găsiți.