Turismul în Asia nu este pentru oricine. Pentru că pe lângă frumusețile naturale și atracțiile culturale, în țări precum Thailanda, Vietnam sau Filipine vei găsi și locuri insalubre, nivel de trai scăzut, trafic infernal și mijloace de transport rablagite. Însă dincolo de șocul inițial, vei vedea și lucruri bune în peisajul automobilistic asiatic. Cel puțin asta am simțit eu după experiența din Filipine.
Manila este polarizantă. Un fascinant mix cultural, una dintre cele mai dens populate aglomerări urbane din întreaga lume, capitala Filipinelor te șochează imediat ce ieși din aeroport. Traficul pare extrem de haotic, fiind împânzit de scutere și motorete (multe dintre ele cu ataș), mașini care de care mai obosite și mai vălurite, și, mai ales, de niște microbuze viu colorate și intens decorate, adevărate materializări ale kitschului, denumite Jeepney. Devenite simbol ale Filipinelor, acestea sunt niște construcții artizanale bazate pe modele Jeep CJ rămase în țară din perioada colonială americană, care au fost modificate pentru uz civil, alungite și echipate pentru a putea transporta circa 20 de pasageri. Cam 20% din traficul din Manila pare compus din Jeepney-uri, ce funcționează în regim de maxi-taxi și le oferă filipinezilor transport public foarte ieftin. Mașinile sunt degradate, obosite, extrem de zgomotoase, însă continuă să fie folosite de toate categoriile sociale. Am văzut și oameni la cravată, cu laptopul deschis, călătorind în acești „regi ai șoselelor”, cum sunt denumiți în Filipine. Jeepney-urile n-au geamuri laterale, n-au uși, călătorii stau pe două banchete lungi care sunt dispuse pe direcția de mers, banii sunt dați din mână în mână până la șofer, iar costul unei curse începe de la 20 de pessos, care în banii noști înseamnă circa 1,7 lei.
Tot în Manila am chemat o mașină printr-o aplicație de ride sharing și m-am trezit într-o Toyota Corolla care pur și simplu părea că își dă sfârșitul la fiecare plecare de pe loc. Strâmbă toată, vopsită cu pensula, vibrând din toate încheieturile, însă capabilă să muncească. Iar pe lângă alte vehicule din trafic, parcă nu era atât de rea.
Am văzut motociclete cu motoare mici, agățate de un ataș artizanal în care stăteau chiar și patru persoane sau cantități impresionante de marfă. Sau chiar mici camionete cu bena plină de oameni, croșetând prin trafic ca și când s-ar filma o scenă din The Fast and the Furious. Însă trebuie să recunosc că în acea lume care ar putea fi privită ca una a tuturor posibilităților (mai ales că influența americană încă se simte din plin), nu am văzut niciun om nervos. Nicio șicanare, nicio urmă de agresivitate, ci doar oameni care se feresc reciproc în trafic și care claxonează doar pentru a se atenționa unii pe alții. Un dans nebun, în care totul pare că se mișcă haotic, dar în care toată lumea se înțelege. Ei bine, asta m-a șocat cel mai mult în Asia!