Recunosc că și eu m-am gândit. De multe ori. Prima dată pe când eram încă la liceu și mă ascundeam în spatele unui Logan ca să fumez o țigară. Era o mașină din prima serie, cu jante de aliaj, și mă uitam ce urât pică tamburul de frână în peisaj. Spirit critic de mic, mi-am zis: „n-au fost și ei în stare să pună frâne cu discuri, arată ca la Dacia 1310 tamburii ăștia”.
După vreo 10 ani, pe când lucram deja în presă și între timp înțelesesem deja câteva lucruri despre industria auto, am văzut știrea că undeva în lume (în Brazilia, mai exact), Renault vinde un Sandero sport cu frâne pe discuri. „Deci se poate!”, mi-am zis. Normal că se poate! Însă… merită? Dacia spune că nu. Internetul e de altă părere.
Nu există lansare Dacia la care internauții să nu critice aspru faptul că mașinile producătorului autohton au frâne cu tamburi pe puntea spate. Mai ales în contextul creșterii de prețuri pe care au înregistrat-o noile generații de modele. Însă niciunul dintre detractori nu vine cu argumente solide pentru care frânele cu tamburi sunt rele. Nu, cu toții se limitează la remarcile „Frâne cu tamburi în 2021!” sau „mașina mea germană de acum 20 de ani are frâne pe discuri, e mai bună decât Dacia”.
Dacă analizăm puțin problema, frânele cu tamburi nu sunt o idee atât de rea. Lucru confirmat și de utilizarea acestei soluții la noua generație de mașini electrice produse pe platforma MEB a grupului Volkswagen. VW ID.3, ID.4, Skoda Eniaq și Audi Q4 e-tron sunt câteva dintre modele noi care folosesc frâne cu tamburi pentru puntea spate. Probabil că există o justificare serioasă pentru asta, nu-i așa? Că doar constructorul care a dat lumii (și mai ales românilor) nemuritorul Golf 4 1.9 ALH și Passat-urile TDI, nu și-ar permite să facă mașini proaste!
Am luat recent parte la o conferință online cu specialiștii de la Continental, în care s-au discutat, printre altele, tehnologiile viitoare care vor fi integrate în sistemele de frânare. Și cum Continental produce și frânele cu tamburi utilizate de electricele grupului Volkswagen, au fost subliniate motivele pentru care s-a recurs la această soluție. În primul rând, este cunoscut faptul că puntea spate nu preia mai mult de 35% din forța de frânare, transferul de mase concentrând greutatea mașinii în față. Așa că efortul pe care aceste frâne trebuie să-l exercite este mai redus. Iar cum puntea spate este motoare în cazul electricelor VW, forța de decelerare este preluată și de motorul electric, regenerând astfel energie. Practic, cu excepția frânărilor puternice, în situații neprevăzute, frânarea prin fricțiune nu este folosită mai deloc. Asta extinde intervalele de revizii ale sistemului de frânare, iar în cazul frânelor cu tamburi, mai durabile prin construcție, acestea ajung să aibă o durată de viață egală cu a mașinii. Un alt avantaj al frânelor cu tamburi este că piesele pot fi izolate de mediul exterior, oferind astfel două avantaje: reducerea coroziunii (care poate deveni o problemă dacă este folosită mereu frânarea regenerativă) și a eliminării de microparticule dăunătoare mediului înconjurător. În plus, pentru că saboții sunt păstrați departe de tambur de arcurile de revenire, frecările interne sunt mai reduse decât în cazul sistemelor de frânare cu discuri, unde plăcuțele ating discul chiar și când nu sunt acționate. În cazul modelelor electrice, asta înseamnă o rezistență mai redusă la rulare și, implicit o autonomie crescută. Și nu în ultimul rând, frânele pe tamburi sunt mai simple și, implicit, mai ieftine. Că doar de-aia le folosește și Dacia, nu-i așa? Care, cel puțin din perspectiva frânelor, este mai pregătită ca oricine să îmbrățișeze propulsia electrică pe toată gama.